Pentru a adauga produse în lista de favorite trebuie să fiți logat(ă).
Click aici pentru login sau aici pentru creare cont
Publicat în: Produse bio
La data: 2024-03-26
Procentul suprafeței terestre acoperite cu apă însumează exact 2/3 din suprafața totală a pământului, pe când suprafața continentală reprezintă abia 1/3 din suprafața planetei. Deoarece oceanele pot fi observate din spațiu, planeta noastră este numită și Planeta Albastră. În mod curios, la ora actuală, cunoaștem mai multe lucruri despre mediul uscat, decât despre cel acvatic. Până în momentul de față, oceanele ne-au dezvăluit doar puțin din secretele lor. Prin întinderea lor, aparent nesfârșită, dar și prin adâncimea acestora, mările sunt fascinante, însă la fel de periculoase. Încă din cele mai vechi timpuri, imaginea valurilor la orizont se asocia cu sfârșitul lumii. De pe mare veneau furtunile ce loveau țărmul și în adâncul mării se aflau creaturi nedescoperite. Dar pentru că marea era și o sursă de hrană, la care nu se putea renunța ușor, au existat unii curajoși care s-au aventurat.
Încă din Antichitate s-au folosit trunchii de copaci pentru navigarea pe mare. Primii pescari rămâneau aproape de mal sau nu se aventurau, mai departe de insula ce se vedea în apropiere. Abia din jurul anului 7.000 înainte de Hristos, a început construcția de nave, în zona țărmului Mării Mediteraneene. Cele mai vechi nave sunt navele din papirus, construite în Egipt, datate din anul 5.000 înainte de Hristos. În anul 1970, cercetătorul Thor Heyerdahl a demonstrat că se putea naviga cu astfel de nave, efectuând o călătorie din Maroc până în Barbados, într-o navă din papirus construită de el.
Odată cu apariția navelor din papirus au început expedițile pe mare în scop piscicol. În apele calde din zona de coastă se regăseau un număr semnificativ de pești, însă prada mare se găsea în largul mării. Dacă se îndepărtau de zona de coastă, pescarii trebuiau să se orienteze după poziția soarelui și a lunii, devenind astfel dependenți de aceste corpuri astronomice. Dar pentru că astfel reușeau să-și asigure o pradă mult mai mare, preferau să-și asume multe riscuri și costuri. În antichitate perioadele de foamete, din cauza recoltelor slabe, nu erau o raritate. Datorită pescuitului, orașele din zona de coastă nu erau așa amenințate de foamete ca orașele din zonele fără ieșire la mare. Tocmai de aceea, nu este de mirare că cele mai mari orașe din antichitate erau situate cu ieșire la mare, pescuitul fiind o piesă principală a economiei din acea vreme.